Postări

Se afișează postări din 2019

Steaua sus răsare...

Imagine
Moment de introspecție, de aducere aminte, de poveste si de iubire necondiționată dăruită celor din jur si tuturor! Mulțumim, dragi elevi si colegi, pentru momentele de neuitat oferite in dar! prof. Monica Huțu Consilier educativ Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava

România în sărbătoare

Imagine
În fiecare an, la sfârșitul lunii noiembrie, Colegiul Tehnic Al. I. Cuza- Suceava îmbracă haina de sărbătoare, pentru că împreună : elevi, profesori și părinți au motive de bucurie, retrăind evenimente care le dau puterea de a clădi mai departe viitorul. Și pentru că prima zi de aleasă simțire este 28 noiembrie, Ziua Bucovinei, anul acesta și-au dat mâna filologii cu economiștii, mecanicii cu esteticienii, electrotehniștii cu umaniștii și au dat viață activităților din cadrul proiectului ROMÂNIA ÎN SĂRBĂTOARE, coordonat de doamna consilier educativ prof. Huțu Monica. Un motiv de bucurie în plus a fost prezența în mijlocul elevilor a doamnei inspector Filipiuc Beatrice care le-a vorbit elevilor atât despre Marea Unire, cât și despre Sfântul Andrei, ocrotitorul colegiului din cartierul Burdujeni, în care sute de adolescenți își formează personalitatea și își găsesc drumul potrivit în viață. Uneori judecaţi prea aspru, alteori catalogaţi în diverse moduri, românii sunt gospodari, plini

Circul Fluturilor

Imagine
Peste 60 de elevi ai Colegiului Tehnic ” Alexandru Ioan Cuza”, din clasele IX – XI au fost invitaţi astăzi, 14 noiembrie, la circ, în faţa unui imens ecran al unui videoproiector, pe care a fost proiectat un film inedit „ Circul Fluturilor”. Subiectul filmului este o poveste despre o lume plină de prejudecăţi, în care oamenii cu handicapuri fizice sunt consideraţi inutili, devenind uneori ţinte ale unor curiozităţi răutăcioase. A fost un film despre realităţi, care nu s-au schimbat prea mult în unele societăţi în care, persoanele cu handicap continuă să fie marginalizate, privite cu milă şi compasiune. Un film care ne-a făcut să medităm mai profund la cum îi privim, ajutăm, integrăm, tolerăm pe cei afectaţi de infirmităţi fizice. Cele câteva lacrimi şi tăcerea grea care s-a lăsat în sală, au fost   alungate de doamnele profesoare Alina Crăciun şi Chifan Silvia, care au provocat participanţii la o dezbatere pe tema valorizării persoanelor cu handicap. A fost o poveste desp

19 ZILE DE COMBATERE A VIOLENŢEI ASUPRA COPIILOR

Imagine
Demarată de doar câteva zile, campania de combatere a oricărei violenţe îndreptate împotriva copiilor, îmbracă, în Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” forme diverse de acţiune şi implicit de exprimare. Informări, vizionări de scurt metraje, dezbateri, cu participarea efectivă a elevilor în calitate de mediatori ai activităţilor, împărtăşirea propriilor experienţe, recomandări ale psihologilor...acestea au fost coordonatele primelor două activităţi – Cyber-bullyng şi Violenţa naşte violenţă! Cu ajutorul informaţiilor din mediul virtual, elevii clasei a X a C au realizat o fişă de identificare a bullyng-ului, care a răspuns unor întrebări ca : Ce este?; Cum îl recunoaştem?;Pe cine afectează?; Ce dimensiuni îmbracă acest fenomen social?; Cine ne poate ajuta, într-un asemenea context? Elevii implicaţi în proiectul „Dangers and opportunities of the Internet” Erasmus KA 229 ne-au vorbit despre modalităţile de combatere a mesajelor violente şi discriminatorii, de care au afla

Rețetă pentru o viață sănătoasă!

Imagine
Luni 4 noiembrie 2019, în amfiteatrul colegiului a demarat proiectul „Rețetă pentru o viață sănătoasă!”, în prezența doamnei Mihaela Gafitescu, specialist în nutritie. Prima rețetă pentru o   viață sănătoasă și poate cea mai importantă, recomandată tuturor celor prezenți , a fost cea a   alimentației echilibrate. Dialogul dintre elevii colegiului și specialist s-a oprit asupra unor aspecte precum, noi trend-uri – alimentația vegane, aportul de apă zilnic, consumul de carne, rolul antioxidantilor, dar mai ales asupra starii de bine pe care ne-o da o alimentatie sănătoasă. Informarea elevilor si dezbaterile vor continua atat prin activitati ample cat si prin activitati ce se vor desfasura la nivelul fiecarei clase. prof. Monica Huțu Consilier educativ Colegiul Tehnic „Al. I Cuza” Suceava

Educatia financiară – cheia împlinirii dorințelor

Imagine
             Într-o societate în care banii sunt priviti ca un panaceu al tuturor nevoilor noastre, „Școala de Bani", proiect inițiat de B.C.R. în parteneriat cu școlile din România, a desfășurat în colegiul nostru o nouă etapă.                 Lecția despre economisire desfăsurată de doamnele Anca Adomnitei și Roxana Clinovschi, de la Agenția B.C.R. Burdujeni cu elevii claselor a IXa A, aXa A și  aXII a E, a pornit de la explicarea unor  termeni precum independența financiară, buget, responsabilitate financiară. Următorul pas a fost acela al înțelegerii diferenței dintre nevoi, dorințe și al condițiilor în care banii pot deveni un instrument cu ajutorul cărora ne putem construi un viitor bun.             O lecție utilă, profesori inspirați, materiale suport necesare, atmosferă propice învățării...într-un cuvânt  REUȘITĂ. prof. Monica Huțu Consilier educativ Colegiul Tehnic „Al. I Cuza” Suceava

Banii vorbesc

Imagine
Agenda activității -           Scurt istoric al leului românesc; -           Elemente de siguranță ale bancnotelor românești; -           Joc didactic – Banii vorbesc; -           Referat realizat de eleva Denisa Petrar – Istoria Banilor în România             -      Referat realizat de eleva Nicoleta Verban – Istoria monedelor și bancnotelor în lume : FISA ACTIVITATII prof. Maria Dumitrescu         Iureniuc Gabriela

Ziua Educatiei Nonformale

Imagine
Excursie organizată de Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” și sponsorizată integral de către Grupul AUTONET, agentul economic pentru învățământul profesional dual, cu prilejul desfășurării evenimentului Autonet Mobility Show 2019. Un eveniment cu profil tehnic și profesional, prin intermediul căruia, atât elevii școlii profesionale de mecanic-auto, cât și profesioniștii în reparații și întreținere auto, au descoperit cele mai importante noutăți din domeniu, dar și informații legate de cele mai noi trendurile ale acestui segment atât de dinamic. La cele 115 standuri de expoziție, vizitatorii au fost întâmpinați de reprezentanți ai celor mai importanți producători de piese de schimb, componente și sisteme auto, producători de echipamente de service de înaltă calitate, precum și de reprezentanții Grupului Autonet prin conceptele de service, brandurile proprii de produse și departamentele și companiile din componența sa. Concursurile și acțiunile promoționale foarte variate completează ofer