Picături de viață

 A fost timp așezat și frumos pentru o sărbătoare a fericirii și apei într-o zi a poeziei!

Că apa simte, e plină de viață și oferă ceea ce noi dăruim, poate doar bănuiam, dar povestea în imagini „ Memoria apei” ne-a oferit certitudinea unor cercetări și observații ale unor oameni de știință preocupați de studiul apei dincolo de banalitățile constatărilor noastre zilnice.

             Am reevaluat plecând de la acest documentar, apa ca sursă și resursă. Ne-am întors la tradiția populară a „chemării ploii”, făcând poezie din ploile de vară ale copilăriei noastre.

Am oferit și am primit idei de economisire a apei și am transmis mesajele noastre, întregii comunități școlare din care facem parte...și mai ales am primit o lecție despre fericire din partea doamnei psiholog Laura Cazacu. Ușoară lecție și sperăm noi, că buni și silitori învățăcei, am fost!


FIȘA ACTIVITĂȚII

prof. Monica HUȚU

Consilier educativ

Colegiul Tehnic „AL. I. Cuza” Suceava