Postări

Se afișează postări din martie, 2022

Educație Interculturală - Să vindecăm lumea!

Imagine
 1. Elevii au fost invitați să acceseze DEX on-line și să caute explicația termenilor: discriminare, incluziune, etichetă 2. Plecând de la sensul cuvintelor mai sus menționate am solicitat elevilor să enumere tipurile de discriminare identificate în mediul școlar și în societate. Așa au fost identificate și implicit numite: discriminarea pe motive materiale ( proveniența din mediul rural și situația financiară modestă), etnică, religioasă, de sex ( unii angajatori preferă să angajeze bărbați și nu femei), de orientare sexuală, dizabilități etc.  3. Fiecare elev/elevă și –a prezentat propria experiență, în timp ce colegele și-au exprimat opinia cu privire la modul în care respectiva situație de discriminare, putea fi evitată sau reclamată ( după caz). VIDEO   4. Următorul pas a fost acela al dezbaterii asupra modului în care societatea/ fiecare din noi obișnuiește/ obișnuim, să îi etichetăm pe cei din jur. Un joc de rol a scos în evidență tocmai această practică, care rănește și

Artă în fragmente

Imagine
 Activitatea a avut ca scop evidențierea barierelor care apar în timpul îmbinării metodei scrise și a celei vizuale de comunicare precum și urmărirea denaturării mesajului care este transmis receptorului prin mai multe surse. Elevii așezați în cerc au jucat jocul „Artă în fragmente” : fiecare elev a primit o foaie de hârtie și au desenat în partea de sus a foii un desen iar în colțul din dreapta jos și-au scris numele. Au transmis apoi foaia vecinului din dreapta care a privit desenul a îndoit foaia și a descris ceea ce a văzut în unul sau câteva cuvinte. Vecinul următor a citit a îndoit foia și a desenat ceea ce a citit. Procedura s-a repetat până când foaia a ajuns la fiecare. Apoi copii au desfăcut foile și au comparat desenele cu imaginea inițială. Așa au observat că de la pahar au ajuns la fântână, de la carte la fereastră, de la albină la buburuză, de la ușă la telefon mobil, etc.  Au avut apoi loc discuții pe baza diferențelor dintre desene. FIȘA ACTIVITĂȚII prof. Mihaela Gula 

Influenţa colegilor şi a grupului de prieteni

 Activitatea își propune să evidențieze caracterul formativ al relațiilor interpersonale, locul și rolul acestora în dezvoltarea personalității.  Personalitatea fiecăruia constituie oglinda și expresia relațiilor interpersonale. Existența umană nu poate fi concepută în afara relațiilor sociale, care au un rol moral și formativ.  Ca rezultat, ne propunem realizarea unui set de reguli de conduită socială necesare unor relații interumane pozitive, aspect extrem de important la vârsta adolescenței. FIȘA ACTIVITĂȚII prof. Alina CRĂCIUN Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava

Picături de viață

Imagine
 A fost timp așezat și frumos pentru o sărbătoare a fericirii și apei într-o zi a poeziei! Că apa simte, e plină de viață și oferă ceea ce noi dăruim, poate doar bănuiam, dar povestea în imagini „ Memoria apei” ne-a oferit certitudinea unor cercetări și observații ale unor oameni de știință preocupați de studiul apei dincolo de banalitățile constatărilor noastre zilnice.              Am reevaluat plecând de la acest documentar, apa ca sursă și resursă. Ne-am întors la tradiția populară a „chemării ploii”, făcând poezie din ploile de vară ale copilăriei noastre. Am oferit și am primit idei de economisire a apei și am transmis mesajele noastre, întregii comunități școlare din care facem parte...și mai ales am primit o lecție despre fericire din partea doamnei psiholog Laura Cazacu. Ușoară lecție și sperăm noi, că buni și silitori învățăcei, am fost! FIȘA ACTIVITĂȚII prof. Monica HUȚU Consilier educativ Colegiul Tehnic „AL. I. Cuza” Suceava

#Ziua mondială a numărului Pi #HappyPiDay

Imagine
 Pe 14 martie, comunitatea mondială a pasionaţilor de matematică şi ştiinţe sărbătoresc numărul Pi. Celebrată în mod logic la această dată (3.14, formatul american al datei), ziua Pi le dă ocazia iubitorilor ştiinţelor exacte să dea curs liber pasiunii lor pentru valoarea 3,14. Matematicienii au încercat de-a lungul timpului să identifice tot mai multe zecimale ale numărului Pi. Arhimede a descoperit primele două zecimale în secolul al III-lea î.e.n. În prezent, Pi are 13,3 trilioane de zecimale cunoscute. Lăsând la o parte rolul său major în ştiinţele exacte, Pi este de asemenea singurul număr:                       * care a inspirat propriul său gen literar, "pilish" ( lungimea cuvintelor dintr-o propoziţie este determinată de zecimalele lui Pi);                       * care a devenit o metaforă pentru misterele matematicii, fiind glorificat în multe feluri, inclusiv printr-un cântec interpretat de Kate Bush, un film regizat de Darren Aronofsky şi un parfum lansat de casa G