Postări

Se afișează postări din septembrie, 2023

EUROPEAN SCHOOL SPORT DAY,29.09.2023, TRADIȚIE ȘI ONOARE La C.T. „Al.I.Cuza” Suceava.

Imagine
 Ziua Europeană a Sportului Școlar sărbătorită cu bucurie și plăcere la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava. Ca promotori ai mișcării și participanți în acest proiect european încă de la începuturi, inițiat și demarat de Federația Maghiară a Sportului Școlar, International Sport and Culture Association Danemarca , cu Cofinanțarea Uniunii Europene prin Programul Erasmus +., nu ne-am dezmințit nici în acest an. Am continuat tradiția și ne-am alăturat celorlalți iubitori de mișcare. Am jucat volei, badminton, tenis de masă, șah, tenis cu piciorul, lupta cu odgonul, am făcut fitness și am considerat că indiferent de exercițiile făcute important este efectul practicării lor. Gașpar Loredana, Chifan Silvia, Irimiciuc Loredana, Crăciun Alina, Nicodim  Andrei, Costan Andreia, Marian Sergiu, Ungurean Emanuela, Dobrincu Simona, Șandru Claudia, Muraru Alexandru, Arganisciuc Ovidiu, Gula Mihaela, Cazan Luminița-Magda au fost profesorii care i-au însoțit pe cei 250 de elevii la această am