Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2025

Culoare și Inspirație de Toamnă în Holul Central 🍁

Imagine
 Toamna și-a făcut simțită prezența în holul colegiului nostru!  Membrii Consiliului Școlar al Elevilor au lucrat cu inspirație și dăruire pentru a aduce frumusețea acestui anotimp în școală, creând un decor plin de culoare, simboluri specifice și atmosferă cozy. Cu multă creativitate și muncă în echipă, elevii au realizat un decor tematic care surprinde farmecul și culorile anotimpului. Felicitări tuturor celor implicați pentru inițiativă și pentru modul în care au reușit să transforme spațiul într-un colț de poveste autumnală! În hol, lumina picură-n tăcere, Pe frunze-nmiresmate de culori, Și timpul pare-o clipă fără ură, Un pas domol printre décor și flori. Pe umeri cad, ca visele, coroane Din frunze-arămii, vânt întârziat, Iar școala-ntreagă-n suflet își așază Un farmec lin, tăcut și minunat. Cu mâini de tineri, cumpătate-n lucru, S-a scris o toamnă-n chip de amintiri, Iar holul poartă-acum în fiecare colț Căldură, artă, gânduri și iubiri. ...Ecou de toamnă la Cuza

Biroul Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza ”, Suceava, an școlar 2025-2025

Imagine
  Joi, 16.10.2025, în amfiteatrul colegiului, s-au adunat membrii Adunării Generale a Consiliului Elevilor (reprezentanții claselor) cu prilejul constituirii noului Birou al Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”, Suceava, an școlar 2025-2026, în conformitate cu prevederile legale și regulamentul intern al Consiliului Elevilor. Ordinea de zi: 1. Constituirea Consiliului Școlar al Elevilor 2. Alegerea membrilor Consiliului Școlar al Elevilor 3. Stabilirea departamentelor de lucru 4. Diverse Desfășurarea ședinței: 1. Deschiderea ședinței Ședința a fost deschisă de către Ciubotariu Larisa-Elena (Clasa a XI-a B) , care a prezentat noii membrii ai Consiliului Școlar al Elevilor . Având în vedere faptul că numărul candidaților a fost egal cu cel al locurilor disponibile, candidații au fost validați automat, dar pentru a deveni oficial au fost aprobați de către șefii claselor.  2. Validarea membrilor Consiliului Candidații înscriși...