Cum deosebim faptele de opinii în mass-media

 Ultimul an, profund impactat de războiul din Ucraina și de pandemia de COVID-19, a fost caracterizat de instabilitatea informațiilor, iar teoriile conspirației și mesajele de propagandă au împânzit internetul. Pe rețelele sociale, informațiile – false sau nu, dar cu un impact emoțional puternic, au circulat cu viteză de pe o platformă pe alta, ajungând fără context sau filtru la tineri și copii, iar opiniile prezentate ca fapte, falșii experți sau dovezile manipulate au făcut și mai dificilă identificarea informațiilor de încredere.

Lecția își propune să contribuie la dezvoltarea capacității elevilor de a distinge între fapte și opinii și să îi ajute să-și dezvolte abilitățile critice. Faptele și opiniile sunt adesea întrețesute în mesajele media. Prin urmare, este esențial ca tinerii să poată desluși ceea ce este bazat pe fapt, demonstrabil și verificabil, de ceea ce este o interpretare subiectivă a realității, pentru a deveni persoane cu autonomie critică ce pot naviga cu succes mesajele tulburi ce ajung la ei. Elevii vor afla care sunt diferențele între fapte și opinii, ce rol joacă datele în demonstrarea și verificarea informațiilor ce ajung la ei, dar și care sunt condițiile în care o opinie este pertinentă.



prof. Mihaela Gula
Alina Crăciun
Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava